În principiu, climatul este mai improtant decât cariera imediată sau alte beneficii pe care organziațiile le oferă angajaților.“
Una dintre vechile metehne păstrate în organizațiile
A absolvit Facultatea de Psihologie și un masterat în domeniu, iar apoi și-a început cariera lucrând ca psiholog în cadrul a trei centre medicale din București.
Momentele cele mai dificile din cariera mea au fost acelea în care nu mă mai regăseam 100% în ceea ce făceam și simțeam că nu mai pot să continui, dar în cele din urmă am devenit mai
Și încă un amănunt: vorbim de Generația Y, de tinerii conectați, dependenți de internet și de social media, preocupați de carieră, dornici de afirmare.
Peste 60 de echipamente produc piesele de Lego, iar alte cinci utilaje autonome le colectează și le transportă până la banda care le conduce direct în depozit.
Decizia Soranei Baciu este reprezentativă pentru generația de manageri aflați la maturitate, după mai bine de un deceniu de carieră la cel mai înalt nivel, care aleg să pornească pe
Dacă ești adaptabil, poți trece de bariera “sigur nu mă angajează nimeni”
Cu toate că sunt de părere că piața muncii nu vine în ajutorul tinerilor, specialiștii susțin