Sorin Popa, partener, BDO Romania, companie cu 220 de angajați la nivelul întregii țări, crede că angajatorii vor trebui să identifice niște modalități prin care să ofere angajaților
organizat de Business MAGAZIN, Violeta Luca a povestit despre fiecare pas făcut în carieră, de la jobul part time în asigurări până la cel actual, de general manager al Microsoft România
Timiș sau Brașov (și, bineînțeles, București), pe de o parte, și Vaslui, Teleorman, Vrancea sau Olt, pe de altă parte, continuă să crească”, susține Ștefan Guga, director, Syndex România
Odată ce clienții au experimentat calitatea și fiabilitatea abordării noastre, creșterea a venit natural, poziționându-ne ca un operator de top în segmentul de wellness din România“
Majoritatea angajaților din România vor să utilizeze AI și să învețe competențe noi, pe fondul volumului de muncă în creștere și al schimbărilor accelerate din companii, arată rezultatele
Un număr de 30 de companii din „Top 100 cei mai doriți angajatori”, o cercetare realizată de compania de consultanță în resurse umane Catalyst Solutions, sunt companii din tehnologie
30 de companii din „Top 100 cei mai doriți angajatori”, o cercetare realizată de compania de consultanță în resurse umane Catalyst Solutions, sunt companii din tehnologie, susține
Aproximativ 41% dintre specialiștii în HR din România sprijină utilizarea instrumentelor de Inteligență Artificială pentru a ușura munca angajaților și economisirea de timp, procent