Compania Emerson SRL, parte a concernului american Emerson, cu vânzări globale de peste 15 mld. dolari, estimează pentru primul trimestru din acest an o cifră de afaceri de 45,5 mil
Anterior, timp de cinci ani și jumătate, a fost director comercial la Simplu Prest, iar pentru trei ani și trei luni a deținut aceeași funcție la OTZ – firmă de logistică.
Pe segmentul specialiștilor, industria de outsourcing din România atrage contabili, analiști în logistică, ingineri software, specialiști în HR, IT sau marketing online.
Cele mai joburi se adresează șoferilor, curierilor și celor care vor să lucreze pe alte poziții în transport și logistică – manipulant marfă, dispecer ori stivuitorist.
stat, a autorităților de reglementare, a sistemului de sănătate și a administrației locale ♦ Printre cele mai discutate modificări sunt cele legate de capitalul social minim pentru SRL-uri
„Datele din ultimul an arată că începe să revină spiritul antreprenorial, iar la aceste rezultate a contribuit și programul de înființare de SRL-D-uri.