Pentru anul 2023 sper să pot participa la un concurs internațional, unde sa am și rezultate. Pe plan național îmi doresc să scot timpi din ce în ce mai buni.
Dar există și această prudență, incertitudine privind viitorul și atunci mulți aleg sa nu se grăbească”, spunea Sorin Faur, fondator al Academiei de HR, vorbind despre previziunile
Valentina Necoară face atletism de la zece ani, iar după doi ani în care a încercat alergări scurte, garduri, antrenoarea sa i-a propus să încerce proba de săritură cu prăjina.
În ceea ce privește deținerile actuale, averea sa este completată de 110 milioane de euro reprezentând deținerea de aproape 45% în compania Allianz-Țiriac, 100 de milioane de euro în
În opinia sa, tinerii din noile generații sunt mult mai pragmatici comparativ cu generațiile anterioare, astfel că, vor să obțină rezultate imediate încă de pe parcursul școlii.
„Practic, pe parcursul programului de microlearing, trainerul are o interacțiune permanentă cu echipa sa timp de o lună, ceea ce generează engagement și devine foarte practic pentru
Acest lucru este evidențiat și de faptul că, din punct de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 EUR), după vecina sa Bulgaria (202
Andreea Bucur spune că nu ar susține ca angajații din compania sa să lucreze doar în regim de telemuncă, ci în unul mix între munca remote și cea de la birou.
După acordarea acestor sume, în termen de 30 de zile, angajatorii vor trebui sa transmită la AJOFM documentele justificative pentru achizițiile efectuate.