accent mai mare pe zona de beneficii din categoria produselor financiare: pensii private, asigurări, discount-uri la diferite servicii financiare, plata în avans a salariului
Datele
România a fost pe ultimul loc în UE anul trecut la numărul de absolvenți de studii superioare cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani, după cum arată datele de la oficiul european
Totodată, datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că aproape 63% dintre șomerii înregistrați în România în decembrie 2022 aveau peste 40 de ani.
similară din 2022, cele mai mari câștiguri fiind în continuare în sectorul IT&C, cu o medie de 10.720 lei, iar cele mai mici în în hoteluri și restaurante (2441 lei), arată datele
Datele eJobs arată că jumătate dintre cele peste 450.000 de aplicări înregistrate anul acesta pentru joburi cu jumătate de normă au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse
Așadar, România este la mijlocul clasamentului Uniunii Europene după puterea de cumpărare a salariului minim pe economie la începutul anului 2024, după cum arată datele de la Eurostat
Din datele publicate pe site-ul instituției reiese că Administrația Școlilor Sector 6 se află în subordinea Consiliului Local al Sectorului 6, este organizată ca instituție publică
În total, în septembrie 2023 CNDIPT avea 35 de angajați, dintre care 26 sunt inspectori de specialitate, iar patru sunt șefi de serviciu, după cum arată datele de pe site-ul instituției