PwC România anunță că George Ureche devine Partener de Tranzacții în cadrul practicii de Servicii de Consultanță în Tranzacții, începând cu 1 iulie 2024.
Centrul regional de servicii de la București al companiei Procter & Gamble (P&G), unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a bunurilor de larg consum, a ajuns la
Oltenia ar putea atrage investitori străini în agricultură, servicii sau turism, în condițiile în care există oportunități în zonă, dar care trebuie centralizate și promovate, atât
Mihaela Lupu, Market Leader Productized Services, Hay Group, a fost invitată la cea de-a 15-a ediție a HR Insider, a cărei temă a fost „Care sunt departamentele, industriile și orașele
George Botezatu, fondatorul revistelor auto 4x4Wheels și EcoWheels și a catalogului RacingWheels a încetat din viață la mijlocul acestei luni la vârsta de 34 de ani.
Cele mai mari două bănci din România, BT și BCR, mari angajatori din auto precum Bosch, Michelin, centre de servicii sau dezvoltare IT spun că vor extinde telemunca și în „noua normalitate