Niciun copil nu ar trebui să fie privat de un drept pe care îl are ci, dimpotrivă, cu toții ar trebui sa fie sprijiniți să își atingă la maximum potențialul, la fel ca și colegii lor
Comparativ cu experiența sa la Vodafone Ungaria, Zsuzsanna Toth remarcă un avantaj al pieței din România în ceea ce privește competențele IT de înalt nivel, deși salariile pentru pozițiile
În plus, el susține că Universitatea Politehnică din Timișoara joacă un rol crucial în economia orașului, contribuind la dezvoltarea sa modernă, că este resursa numărul unu pentru economia
OMV Petrom (extracția petrolului), Automobile Dacia (producția de autovehicule), Complexul Energetic Oltenia (producția de energie electrică), CFR SA (transport pe calea ferată) și
În opinia sa, ceea ce învață tinerii în școli încă nu este corelat cu ceea ce ar trebui să știe pentru a obține un loc de muncă, motiv pentru care și rata șomajului în rândul acestora
Vom continua să vedem creșteri de două cifre.“
La rândul său Iulian Stanciu spune că în opinia sa consumul va continua să crească în acest an însă în a doua jumătate am putea vedea