Structura sa este una simplă: tinerii absolvenți care nu se îndreaptă către universitate intră într-un program de ucenicie de trei ani într-un anumit domeniu, cum ar fi cel al instalațiilor
În opinia sa, principalele tendințe în ceea ce privește modul în care vor fi construite pachetele de beneficii pentru angajați în viitor se referă la adaptarea acestora în funcție de
În opinia sa, în ultimii ani companiile s-au axat pe îmbunătățirea metodelor de retenție a personalului, astfel că managerii sunt vizați primii în cadrul acestor programe. “Și
În opinia sa, rata scăzută a promovării examenului de bacalaureat este urmare a faptului că în sistemul educațional intră profesori din ce în ce mai slab pregătiți.
Tot în cadrul acestui eveniment vor fi acordate și premiile pentru campionii în business din toată țara, după ce ZF a avut o serie de evenimente regionale de premiere a antreprenorilor
În opinia sa, cei aproape 130.000 de tineri înscriși la masterat și peste 23.500 de studenți care urmează cursurile studiilor de doctorat, ar trebui să se preocupe mai mult de aplicarea
are sub administrare fonduri de peste 5,5 miliarde de euro
Ursus Breweries va prelua producția de energie a unui parc fotovoltaic cu o capacitate de peste 50 MWp, care urmează sa