rând, când cancelariul Austriei a anunțat că se opune primirii României și Bulgariei în Schengen, el a readus în discuție problema „muncitorilor detașați”, care ar trebui, în opinia sa
România are nevoie de 1 milion de salariați în plus ca sa acomodeze o scădere a CAS de la 25% la 20%, adică o creștere cu o cincime a numărului de angajați.
pe piața locală se diferențiază de cei din celelalte țări din regiune prin rapiditatea cu care acceptă noi sarcini, prin rapiditatea cu care iau deciziile importante, însă au și o serie
Diana Dimitriu este specializată în asistarea companiilor locale și internaționale cu privire la proiecte de dreptul muncii, expertiza sa acoperind o gamă largă de aspecte precum transferuri
Ca orice copil, care practică baschet de performanță cu plăcere, îmi doresc sa progresez și să ajung să joc la cel mai înalt nivel, dacă este posibil chiar și în NBA.
HoReCa, sectorul în care activează compania sa este unul ce a fost afectat de toate provocările, însă Emilia Stroe spune că acum domeniul este unul sigur și stabil pentru angajați.
Antreprenoarea nu a spus dacă salariile oferite de școala sa sunt la nivelul celor din școlile de stat, însă spune că în mediul profesional din Aletheea calitatea muncii se recunoaște