România a exportat servicii IT&C în valoare de circa 5 miliarde de euro și a importat servicii IT&C în valoare de circa 2 miliarde de euro în primele șapte luni din 2022, ceea ce a
externalizare a diferitelor procese de business trebuie să se reinventeze pentru a putea rămâne relevantă în următorii zeci ani, iar pentru acest lucrul este necesar ca firmele din România
În luna iunie a acestui an lucrau circa 1,27 milioane de angajați în sectorul public din România în dintr-un total de 5,05 milioane de salariați la nivel de economie, după cum arată
Cel mai bine plătiți angajați din România câștigă până la 16.000 de lei net pe lună pe un rol de execuție și vor avea parte anul acesta de o creștere salarială medie de 10% în acest
Autoritățile plătesc 22 de tichete de creșă pe lună, adică nici 300 pe an, deși numărul copiilor înscriși la creșele din România a fost de circa 17.400 în anul școlar 2020 – 2021.
Adrian Dumitriu, directorul financiar (CFO) al Chimcomplex Borzești, cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu două platforme la Onești și Râmnicu Vâlcea, afirmă că mediul
la 4.700 de lei brut, adică aproape 2.800 de lei net pe lună, și pot ajunge până la 42.800 de lei brut, adică 25.000 de lei net arată datele din raportul salarial anual al Hays România
împlinire pe care o poate avea un membru de board, spune Mariana Gheorghe, cea care a ocupat funcția de CEO și președinte al OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din România