învețe profesii tehnice și programare pentru că angajatorii găsesc cu greu candidați pentru slujbele în inginerie și IT, de care au nevoie pentru a-și dezvolta businessurile în România
invers, colegi care se ocupă de vămuire, dar și echipe de birou pentru financiar, tehnologie, relația cu clienții, resurse umane“, explică Andreea Georgescu, HR director la DHL România
De asemenea, OLX, cea mai mare platformă de anunțuri din Romania, a intrat și pe nișa serviciilor de recrutare online, prin relansarea unei secțiuni dedicate anunțurilor de joburi,
bine, a explicat Ana Marin, Europe Recruitment Partner în cadrul Misys, o companie britanică specializată în dezvoltarea de soft financiar-bancar care are peste 400 de angajați în România
În urmă cu un deceniu, a ajunge manager în doar unu sau doi ani de la angajare era o țintă relativ ușor de atins pentru mulți salariați din România, întrucât mediul de business abia
programe de training crește, astfel că, la finalul săptămânii trecute, Pitman Training, o firmă britanică de training cu o istorie de aproape 180 de ani, s-a lansat și în România
Majorarea nu a reușit însă să „elibereze“ România de eticheta unei piețe de forță de muncă ieftină, salariații români fiind în continuare printre cel mai prost plătiți din Uniunea
lucrau într-un domeniu pus la adăpost de criză sau că ocupau o poziție importantă într-o companie care avea mari șanse să fie „îngropată” de recesiune, mulți dintre managerii din România