În opinia sa, universitățile de prestigiu din Statele Unite, adică cele de talia Ivy League (elita celor mai bune opt universități din lume – Brown University, Columbia University
Aceasta este prima sa mutare într-ul rol de director general al unei companii de pe plan local după ce în ultimii șapte ani a lucrat pentru mai multe organizații fie ca analist financiar
În opinia sa, un prim contact pe care îl poate avea un student cu domeniul vânzărilor sunt organizațiile studențești, iar o astfel de experiență ar putea reprezenta un avantaj pentru
De exemplu, dacă doresc să angajez un training manager și îl întreb despre performanța sa, mă aștept ca discursul lui să ofere date cantitative despre buget, ROI (Return on Investment
În opinia sa, orice organizație are nevoie de seniori, la fel cum este nevoie și de juniori.
„Seniorul acumulează cunoștințe, expertiză, știe cum să gestioneze situații critice.
Un PFA este o formă juridică care permite persoanei să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă și care are, în prezent
Drumul său către performanță a fost conturat odată cu prima titularizare la o echipă de baschet – SOCED București, ca mai apoi cariera sa sportivă să devină internațională, jucând
· Gilles Jourquin, CEO Newpharma, o platforma care redefinește conceptul de ‘personal health and well-being’, va vorbi despre ce înseamnă sa devenim cea mai bună versiune
Anul trecut, compania sa a recrutat circa 40 de oameni noi, în mare marea majoritate a funcțiilor, iar candidații vin și din parteneriate pe care Terapia le are cu facultățile și liceele