Ei bine, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește absolvirea unei facultăți, astfel că în 2019, doar 25,8% din persoanele din categoria de vârstă 30-34
„De la noi din fabrică, cine pleacă merge în străinătate sau iese la pensie. Din păcate însă, toți tinerii ne pleacă din țară”, a mai spus Luiza Iacob.
„De la noi din fabrică, cine pleacă merge în străinătate sau iese la pensie. Din păcate însă, toți tinerii ne pleacă din țară”, a mai spus Luiza Iacob.
IT-iștii au rămas și în februarie cel mai bine plătiți salariați din economie, ajungând la un salariu mediu net de 6.134 de lei net în februarie, în creștere cu 9% față de anul anterior
„În general, oamenii care au un nivel de pregătire adecvat unor poziții pentru care noi recrutăm în mod constant, fie că este vorba de joburi în producție sau în servicii, iau drumurile
Prima fază a investiției, de 22 de milioane de euro, a fost finanțată de acționarii școlii, urmând ca, pentru restul sumei, să fie accesate credite de la bancă.