de stat determină tot mai mulți părinți să își înscrie copiii la școlile și grădinițele private, astfel că afacerile din învățământul preuniversitar privat au ajuns să bifeze în România
mixte, formate atât din roboți, cât și din angajați umani, poate fi dublă sau chiar triplă față de o echipă tradițională, a explicat Cristina Ionescu, director în cadrul KPMG în România
Unu din patru angajatori români intenționează să recruteze studenți în următoarele trei luni ale anului, jumătate dintre aceștia estimând că vor scoate la concurs până la 10 poziții
Cu 50% mai mulți antreprenori de start-up-uri consideră că mediul de business din România s-a deteriorat față de 2015-2016, iar 28% dintre antreprenorii care au participat la studiu
Peste 200.000 de români și-au căutat un loc de muncă în primele trei luni ale anului, numărul total de aplicări din primul trimestru urcând cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului
România trebuie să ia măsuri pentru a acoperi lipsa forței de muncă și să caute soluții pentru a califica cei 28% dintre absolvenții de școală care nu au luat bacalaureatul în acest
Piața serviciilor de resurse umane din România s-a temperat în prima parte din 2025, pe fondul unui climat economic complicat și al unei scene politice instabile.
Multe cluburi sportive din România au la conducerea lor foști sportivi de performanță, care au reușit să obțină rezultate notabile în carierele lor de sportivi.