Realitatea este că sunt multe situații în care părinții fie sunt dezinteresați, fie nu au timp sau nu știu că elevilor li se încalcă într-adevăr acest drept la educație, mai spune ea
Ei caută totodată ca modelul de business să fie unul facil, simplu de implementat. „Lingotot are o structură operațională simplă, mai exact doi traineri bilingvi.
În 2015, Ungaria a primit fonduri europene de 5,6 miliarde de euro și a contribuit la bugetul UE cu 946 de milioane de euro, ceea ce face ca această țară să fie unul dintre cei mai
O semnalare a mediului de afaceri este aceea că aceste măsuri ar trebui să fie preventive și să diminueze impactul din viitor, nu să fie luate doar pentru prezent.
„În 2020, conform studiilor salariale, aproape jumătate dintre companii au înghețat creșterile salariale, fie pentru că veniturile le-au fost afectate, fie din prudență în fața crizei
În ceea ce privește cele mai mari salarii pe industrii, statisticile oficiale arată că sectorul IT revine pe prima poziție în clasamentul celor mai bine plătite domenii din economie
Există o creștere a numărului de burse de merit care se vede în luna martie, dar ea vine din faptul că pentru prima dată din anul școlar 2023-2024 în sistemul de burse de merit au fost