Grupul german a înființat la începutul lunii august 2013 o nouă companie pe care o deține integral, Deutsche Telekom Business Services SRL, cu un capital social de 3 milioane de euro
„Persoana desemnată pe un astfel de rol va fi responsabilă de prelucrarea reclamațiilor de la clienți, stabilirea și aplicarea măsurilor corective și întocmirea și monitorizarea planului
unor activități nerentabile.“ ♦ „Atenția se va îndrepta tot mai mult către dezvoltarea de noi beneficii pentru cei care lucrează de acasă și ne așteptăm să vedem abordări tot mai creative
„Creșterea cea mai mare s-a înregistrat în rândul muncitorilor direct productivi 8.91% față de ianuarie 2012 și în rândul managerilor (top și middle) – 8.82% față de ianuarie 2012“
Spațiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de ședințe cu o masă suspendată și perete de beton 3D și un laborator
Acest aspect, precum și faptul că este, prin execelență, un domeniu foarte creativ, ceva mai puțin scorțos și mai flexibil s-au transformat în principalele argumente pentru care tot
„Diversitatea gândirii, a competențelor și a experienței sunt semnele distinctive ale unei companii care este dispusă să evolueze, să adopte idei noi și să reacționeze creativ la provocările