„Ideea Joblandia a venit de la HR Club (Asociația Profesioniștilor în HR din România), forța din spatele proiectului fiind Dana Cavaleru, director executiv la HR Club.
► În activitatea de cercetare are drept domenii de interes finanțe publice, fiscalitate, cheltuieli publice, fiscalitate internațională, investiții străine directe;
Conferențiar
În București, spre exemplu, unde este nevoie de o “flotă” de vânzări semnificativă, Mihaela Anca spune că se folosește de metode directe de abordare a candidaților.
Puțini își imaginează și puțini sunt cei care înțeleg costurile și presiunile pe care le simte un CEO, un director executiv sau un antreprenor care este și director general în propria
Aceste convingeri despre ce putem învăța și ce nu, au un impact direct asupra noastră, influențând performanța obținută, arată cercetarea realizată de Carol Dweck.
Este un moment vital, care ne ajută să ne recăpătăm energia și concentrarea pentru cea de a doua parte a zilei și să ne reconectăm, într-un fel mai direct și empatic, cu oamenii din
Aici rămâne de văzut ce vor decide și își vor asuma companiile mari, cu impact direct în contribuțiile sociale colectate la bugetul de stat, crede Ioana Arsenie.
Pe strada Turnu Măgurele din Capitală, lângă service-ul Meridian, un investitor a deschis în urmă cu doi ani o spălătorie auto automată, cu fise, destul de neuzuală pentru București