ZF HR Conference a fost organizată de ZF în parteneriat cu companiile Adecco România, Romanian Software, Colliers International, Telekom, SAP, CEB SHL Talent Measurement și Humangest
În plus, Calof este de părere că managerii care lucrează în cadrul unor multinaționale au nevoie de o gândire „intraprenorială“, concept similar antreprenoriatului, dar care implică
Este greșit să spui că organizația este pe atât de bună pe cât este liderul său pentru că o companie devine mai competitivă numai atunci când conceptul de «followership» este mai bun
Spre exemplu, în medie, o companie care are aproximativ 100 de angajați cheltuie 17.000 de euro pentru o petrecere ce include mâncare, locație, băutură, concept și moment artistic.
După vânzarea rețelei Praktiker către britanicii de la Kingfisher, Omer Susli a pus bazele HomeLux, un concept de magazine în care se va vinde în principal mobilă, alături de produse
Prin conceptul de creșe Kipina Kids, antreprenoarea spune că a încercat să caute un concept ce se poate aplica și în România, unul în care să vină cu creșa alături de angajator sau
El precizează că, deși ne aflăm într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR știu foarte bine ce vor de la candidați în perioada următoare, iar dincolo de specializările de