În total, peste 2,5 milioane de pensionari – adică mai bine de jumătate din total – se regăsesc în intervalul de venituri cuprins între 3.000 și 5.000 de lei.
Ziarul Fiannciar a lansat o rubrică de prezentare a managerilor de top și a antreprenorilor care conduc cele mai importante companii din România, pe baza informațiilor prezentate î...
Pe fondul avansului accelerat al inteligenței artificiale, ierarhiile tradiționale ale profesiilor încep să se reconfigureze, iar meserii considerate până recent inferioare ca stat...
În opinia reprezentantului Catalyst Solutions, salariile din România sunt într-o continuă dinamică, astfel că în unele cazuri aceeași poziție este recompensată diferit de la
Industria IT este în continuare atractivă din cauza salariilor mari pe care le oferă angajatorii în raport cu alte industrii, însă această situație ar putea să nu mai fie valabilă peste
„Fiecare dintre noi trebuie să aibă obiectivul de a face tot ce poate mai bine la serviciu în așa fel încât ceilalți colegi de muncă să își atingă obiectivele de business.
Compania de recrutare Adecco a deschis perioada de înregistrare pentru programul „CEO pentru o lună”, prin care candidații pot intra în rolul liderilor din mediul de afaceri din 48...