Vodafone – Ziarul Financiar“, ce oferă companiilor mici și mijlocii o soluție completă de servicii de conectivitate, acces nelimitat la platforma ZF Corporate și suport printr-un consultant
Sandra Jitianu, Manager la firma Ensight Management Consulting, va arăta care sunt cele mai importante concluzii ale studiului „Unde se situează HR-ul în România?
universități de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat și postura antreprenoriatului, dar și pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting
„În prezent, sunt student la Copenhagen Business School, lucrez într-un scale-up fintech nordic și sunt președintele Copenhagen Management Consulting Club, o organizație studentțească
în sălile de curs, observ că se cer proiecte care au legătură cu zona asta de dezvoltare a abilităților de leadership, de conducere și de motivare a echipei”, a spus Lucia Man, consultant
.) au fost situații în care proaspeții ingineri sau contabili au fost angajați cu salarii minime, asemenea celor obținute de muncitorii necalificați“, a spus Gynella Parfenie, consultant