Investițiile în pregătirea forței de muncă din agricultură și industria agroalimentară trebuie să accelereze, tocmai pentru a permite acestui sector să aibă un aport mai mare în economie
În acest context, Revisal, softul de evidență a salariaților al Inspecției Muncii, ar putea fi soluția pentru eliminarea unui efort birocratic foarte mare în mediul privat: acela de
din dorința de a obține o certificare sau o diplomă, ci pe baza perspectivelor și ambițiilor profesionale de viitor pentru că „un astfel de program înseamnă destul de mult timp și efort
Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, a subliniat într-un răspuns trimis ZF pentru rubrica „Economia Județelor la Raport” principalele puncte forte ale orașului pe care îl
Foști consilieri de miniștri sau șefi de filiale județene ale partidelor politice au primit funcții de directori generali sau de membri în consiliile de administrație ale companiilor
Astfel, de la 1 septembrie, mai mult de 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii mai mari printr-un efort bugetar de 10 mld. lei (septembrie - decembrie), după hârtii, sau de
iasă public în față jurnaliștilor o dată pe lună, într-un exercițiu de transparență care nu le-a fost cunoscut predecesorilor săi, pentru care conferințele de presă păreau a fi un efort
Informația de tip „fast food“, ușor de accesat, fără un efort prea mare, recompensele rapide de pe platformele de social media îi transformă pe copii și adolescenți, care își pierd
Mai bine de jumătate dintre germani nu-și doresc altceva dimineața decât să se întoarcă în pat și să poată adormi la loc, desigur, după ce opresc alarma de la ceas.