Tiffin Univeristy și WU Executive Academy sunt cele mai bune programe de educație pentru îmbunătățirea așa-numitor „soft skills”, în opinia absolvenților.
altfel, cu banii primiți la cedarea companiei fondate în 1999 și-a finanțat noua afacere prin care deține în sistem de franciză trei magazine ale lanțului „La doi pași“ creat de Metro
Marian Ambrosie, proprietar al Pati-Pan Mariano SRL
+ Am început afacerea în 1998, după ce lucrasem ca inginer într-o firmă de stat, iar între 2006 și 2012 ne-am dezvoltat puternic
împachetare existente pe piață în acest moment, cu minimă intervenție umană, un depozit în care gestionarea mărfii se va face complet automatizat, o construcție cu amprentă redusă la sol
să facem două lucruri foarte bine: trebuie să dobândim și să avem abilități avansate în AI și, în al doilea rând, să ne dezvoltăm și să ne dublăm abilitățile umane și abilitățile soft
Liderul pietei, dupa criteriul cifrei de afaceri, a fost in 2013 firma IFPTR SRL (Institutul de Formare Profesionala în Transporturi Rutiere – centru de pregatire si perfectionare