Cele două categorii de concepte par complementare, pentru că „trebuie să știi unde vrei să ajungi, dar trebuie să ajungi acolo în felul tău și să livrezi ceva diferit“.
Planurile organizatorilor sunt de a atrage tot mai mulți participanți străini și să dezvolte competiții cu vizibilitate regională, dar și să aducă noi concepte și competiții internaționale
HR organizată de ZF a fost realizată în parteneriat cu grupul Marsh & McLennan Companies, HayGroup, TMF Group, Romtelecom, Millennium Bank, Signal Iduna, ASEBUSS și Exec Edu, SHL
anul trecut într-o companie cu sediul în New Mexico (SUA), a lansat ArcaBoard, un vehicul personal de zbor care reușește să plutească, dar să și zboare la o distanță apropiată de sol
, Workspace Studio, Mihai Găvan, global strategic alliances director, TotalSoft, Aurelia Mihai, head of talent (recruitment, learning and development), Auchan, Andrei Ion, manager SHL
, care nu oferă printre cele mai mari salarii din piață, costul înlocuirii unui angajat pleacă de la 800 de euro“, a explicat psihologul Andrei Ion, country cluster lead în cadrul SHL
Pe de altă parte, ne dorim susținerea inovatorilor, a celor care au capacitatea să să inoveze.“
La nivelul instituțiilor publice, Digital Innovation Zone lucrează cu spitale, cu Consiliul