prioritizează în funcție de condițiile meteorologice, care sunt în cei mai mulți ani propice, și atunci fermierii investesc în tehnologie, iar în anii secetoși se uită către sisteme
După anul 2020, cel mai secetos din cea de-a doua parte a acestui secol, fermierii au început să investească tot mai mult în propriile sisteme de irigații și în infrastructura secundară
sa, Wolt va continua să își consolideze prezența locală, oferind o valoare și mai mare clienților noștri, curierilor și miilor de afaceri pe care le susținem”, a declarat Matko Katanec
Sphera Franchise Group (SFG), administrator în sistem de franciză al restaurantelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, și-a dublat profitul net în prima jumătate din 2024 la aproximativ
Brandul german de modă Philipp Plein a intrat pe piața locală în sistem de franciză și a deschis primul său magazin în galeria comercială The Grand Avenue, amplasată la parterul hotelului