„În Europa încerc ca în toată Uniunea Europeană să am cel puțin în fiecare țară câte o prezență fizică, asta înseamnă o firmă de trading, dacă necesită o fabrică lucrul ăsta se întâmplă
Compania Măr SRL din Drăgășani, județul Vâlcea, producătorul de vin deținut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste trei ori mai
de cereale, anunță Consiliul Concurenței, care analizează tranzacția prin care companiile Maria Trading și Agro-Chirnogi intenționează să preia Agrirom.
Compania BDS Ro Sport SRL, care administrează rețeaua de magazine Sport Vision, vrea să preia operațiunile MIG Marketing Investment Group RO SRL, firmă ce operează retailerul Sizeer
Prețurile au scăzut pentru prima dată în ultimii 29 de ani în Sri Lanka, țară care s-a confruntat cu doi ani în urmă cu cea mai gravă criză economică și financiară din istoria sa, scrie
Grupul East este alcătuit de 5 companii, cea mai mare fiind East Grain SRL, care se ocupă de trading de cereale, plante oleaginoase, materii prime furaje și îngrășăminte.
Compania Montecristo Retail RO SRL, care operează rețeaua de magazine Kenvelo, Lee Cooper și Timeout din România, a intrat în insolvență, în urma unei cereri admise de Tribunalul Ilfov
Theodor Ichim, proprietarul companiei Unigrains Trading, cultivă peste 2.000 de hectare cu cereale în Constanța, începe investiția într-un proiect de irigații pentru a uda un sfert