menționat că „În cazul specific menționat, dorim să subliniem că produsele Cremola nu se mai găsesc în magazinele Kaufland ca urmare a încetării colaborării cu furnizorul Cream Land SRL
angajăm proaspăt absolvenți, ideal cu studii în domeniul textilelor, operatori confecționeri calificați în domeniu sau persoane dornice să învețe utilizarea mașinilor de cusut, tehnologi
. (…) Discutam cu tehnologi cu care am lucrat din Elveția și întrebam ce merge acum la ei și am avut surpriza să aflu că s-au dezvoltat din nou micile măcelării, micile magazine
Până în acest moment am dezvoltat patru instalații, trei pe acoperișurile magazinelor și una pe sol la depozitul logistic din Turda, totalizând 1,7 MWp.
După ce au văzut terenurile, culturile, statisticile de precipitații, temperatori, analizele de sol, evoluția micro organismelor, care era exponențială.
Acesta a menționat că în zona Moldovei, în Vaslui, Bacău, Galați și o parte din Brăila și Vrancea situația este dificilă din cauza lipsei apei din sol și producțiile sunt foarte mici
Cafeaua conține magneziu, zinc și potasiu, toate foarte eficiente pentru sol, iar zațul colectat de noi în cafenea ajunge la tatăl meu, care îl folosește pentru grădina sa“, spune Daniela
Senzori din sol anunță când planta trebuie udată sau are nevoie de fertilizatori, iar sateliții informează fermierul despre calitatea solului, dacă a venit vremea recoltatului sau dacă