Un sistem mai bun de rezervări este o altă soluție, astfel încât fluxul de oameni care vin să mănânce la restaurant și producția de mâncare să fie mai bine planificate.
fermierilor realizarea că există alternative la îngrășămintele convenționale și la metodele tradiționale de fertilizare, devenind din ce în ce mai atenți ca produsele pe care le aplică pe sol
Producătorii de legume cu care colaborează Carrefour folosesc metode precum rotația culturilor, care păstrează nutrienții în sol și implicit în plante.
Se presupune că în această fază trufele se maturează mai bine, datorită intensificării activității microbiene din sol și modificării umidității din stratul superficial, factori care
De altfel, iarna 2020-2021 le dă speranță fermierilor că acest an agricol va fi mai bun, pentru că rezervele de apă din sol au fost completate și combinația dintre condiții bune de
abatorului, care are o suprafață construită de 16.000 mp, se creează o suprafață pe care putem pune panouri fotovoltaice, iar în perioada imediat următoare vom veni cu echipamente și sisteme
Costul asigurărilor, lipsa șoferilor, timpii extrem de mari de așteptare din vămi sau din portul Constanța alături de creșterea birocrației și implementarea unor sisteme noi pe o infrastructură