S-a întors în martie ’90, tot din motive sentimentale, însă de această dată a decis să rămână și să își încerce norocul și în business pentru că și-a dat seama atunci că România este
Dacă există și un studiu de impact al acestor măsuri, atunci autoritatile vor lua o decizie pe bază de date și informații, ceea ce este bineînțeles recomandabil“, spune Ciprian Lăduncă
variabilă de semănat, aplicarea selectivă a produselor de protecția plantelor, aplicarea localizată și rata variabilă a îngrășămintelor, toate acestea sunt doar o parte din ceea ce
valorizarea experienței acumulate, dar și lărgirea viziunii asupra businessului (evoluția poate fi atât pe verticală, cât și pe orizontală, într-o altă meserie)”, precizează Dana
În 2025 se observă o încetinire a ritmului de asociere, pentru că în prima jumătate a anului au fost înființate numai 64 de cooperative, potrivit celor mai recente date de la Registrul
Trebuie să luăm măsuri și noi ca federație am făcut demersuri în acest sens, am găsit niște soluții punctuale, pe care le-am propus prima dată la Ministerul Agriculturii, după care
Dascălu, consideră că în plus față de adaptarea tehnologiei de culturi și investițiile în irigații este important și să monitorizezi culturile, astfel încât să iei decizii bazate pe date