Chiar și așa, Bucureștiul continuă să reprezinte cea mai mare piață rezidențială din România, cu un ritm anual de peste 10.000 de unități livrate și un grad de absorbție de peste 75%
Apartamentele vechi cu trei camere din București au încheiat anul 2017 cu o medie de 87.750 de euro, cea mai mare din ultimii șapte ani și jumătate, fiind aproape de valorile din 2...
octombrie cu 500 de euro sau 0,5% față de septembrie la 98.300 de euro, după o creștere de 100 de euro în luna anterioară, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară SVN România
februarie, după un salt puternic înregistrat în prima lună din an, de 1.600 de euro și o scădere de 300 de euro în februarie, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară SVN România
Producătorul auto japonez nu consideră sustenabil faptul că își poate păstra poziția de lider în vânzări în SUA și nu a avut de gând să folosească realizările din 2021 în niciun fel
Președintele francez Emmanuel Macron se confruntă cu turbulențe pe plan intern, în condițiile în care francezii îi contestă din ce în ce mai vehement reformele, dar și cu obstaco...
Joi, compania a anunțat o tranzacție de 700 milioane de euro cu firma bulgară Astra Bioplants, vizând achiziția de ulei uzat pretratat care va fi utilizat în producția de combustibil