mercuri, înaintea ședinței Birourilor Permanente ale celor două Camere, că va propune, în numele coaliției de guvernare, ca plenul reunit pentru votarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI
Fără ca nimeni să prevadă, directorul SRI George Maior, cel mai longeviv șef al unui serviciu secret din ultimii 25 de ani, și-a înaintat ieri demisia din fruntea Serviciului Român
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri
Califică cererile creditorilor Feper SA, Netron Investment SRL, Cloud Vault SRL, Intexim SRL, Easy Print Services SRL și Advisority Consulting SRL ca declarații de creanță, ce vor fi
Camere ale Parlamentului se vor reuni în plen comun, lunea viitoare, de la ora 16.00, pentru a vota noile componențe ale Consiliilor de Administrație ale BNR, Curții de Conturi și SRR
Două aeronave au fost ridicate de la sol și locuitorii din nordul județului Tulcea au primit două mesaje RO-Alert succesive, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat
De asemenea, Văduva a mai deținut funcția de administrator și director general la compania SC Contaudit 01 SRL (2001-2005), consilier (2005-2006) și director executiv financiar (2006