Socar Petroleum, compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului, a deschis două benzinării în Sibiu, pe strada Agricultorilor, nr. 2-4 și strada Semaforului nr. 2.
Anul trecut, UE a importat din afara statelor care compun blocul panouri solare de 11,2 miliarde de euro, cu 40% mai mult față de 2020, arată cel mai recent raport al Eurostat.
Timpul de acțiune la cele două sisteme este de 2 secunde.
”În cazul RBMK era un singur sistem de oprire, cu bare, iar acest sistem de oprire are 10 secunde timp de acțiune.
EFdeN este urmașa casei solare Prispa, acum membrii organizației lucrând la un alt proiect de casă solară, iar EnergiaTa este o ONG axată pe promovarea prosumatorilor.
Compania Rezolv Energy, deținută de fondul britanic de investiții Actis, a achiziționat în 2022 atât proiecte eoliene de 1.000 MW în județele Constanța și Buzău, precum și un parc solar
Energy, furnizor independent de energie electrică și gaze naturale înfiițat în 2015 la Timișoara, vrea să investească aproximativ 30 de milioane de dolari în dezvoltarea unui proiect solar
Deși capacitatea instalată este redusă raportat la portofoliul hidro, proiectul are o valoare mai degrabă strategică, testând integrarea producției solare în structura unui producător