Compania britanica GlaxoSmithKlein, care deține fabrica Europharm de la Brașov, unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente, a anunțat că va închide această unitate până
Condmag Brașov (COMI), companie specializată în construcția de conducte magistrale și lucrări inginerești în sectorul gazelor naturale, listată la Bursa de Valori București, a câștigat
Constantin din Brașov, deținut de antreprenori români, a înregistrat o creștere de 31% a cifrei de afaceri în primele șase luni ale anului comparativ cu același interval din 2013,
Dana Stemate, directorul de marketing al ansamblului rezidențial Grandis Residence, un proiect de zece clădiri cu 390 de apartamente din Brașov, dezvoltat de un om de afaceri român
Hotelul Radisson Blu Brașov, dezvoltat de către compania RaRa Hotels, parte din RaRa Group, grup controlat de Ramona Neamțu și de Răzvan Neamțu, urmează a fi deschis în primul trimestru
„O inițiativă care ar fi fost bună de aplicat. Este bine să mai dai și înapoi, după ce primești”, spune S.F., IT-ist în vârstă de 30 de ani, din Brașov.