Cum pot fi puși în contact antreprenorii între ei? Urmăriți ZF Live vineri, 15 martie 2019, ora 12.00 cu VALENTIN PREDA de la Romanian Business Exchange.
Lansat la aproape zece ani distanță de generația anterioară, noul SL vine să consolideze poziția constructorului german pe segmentul coupéurilor sport și de a oferi în piață
Conducerea Parlamentului s-ar putea întruni, marți dimineața, pentru a lua în discuție demararea procedurilor necesare numirii unor membri în CNA și în consiliul de administrație al SRR
mercuri, înaintea ședinței Birourilor Permanente ale celor două Camere, că va propune, în numele coaliției de guvernare, ca plenul reunit pentru votarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI
Fără ca nimeni să prevadă, directorul SRI George Maior, cel mai longeviv șef al unui serviciu secret din ultimii 25 de ani, și-a înaintat ieri demisia din fruntea Serviciului Român
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri
Califică cererile creditorilor Feper SA, Netron Investment SRL, Cloud Vault SRL, Intexim SRL, Easy Print Services SRL și Advisority Consulting SRL ca declarații de creanță, ce vor fi