Până la sfârșitul anului, Gregory`s mai deschide încă două locații în București, în zona Unirii și în zona Lipscani, explică George Makridis, CEO Green Break SRL, Gregory`s România,
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Autoklass Center intenționează să preia de la Tess SRL activitățile de distribuție, service și agenție pentru mărcile Volkswagen
Radu Ghețea, 62 de ani, este singurul bancher care și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al consiliului director al Asociației Române a Băncilor (ARB), votul urmând să
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri
Industria de IT din România are nevoie de resurse umane pentru a se dezvolta, iar cei 7.000- 8.000 de absolvenți de facultăți de profil care ajung anual pe piață reprezintă un număr
Grup EM, grup de companii românești specializat în servicii de construcții și montaj pentru sectorul energetic, își va lista acțiunile pe piața AeRO a Bursei de Valori București în
Serviciul Român de Informații (SRI) nu va avea acces la datele stocate în viitorul cloud guvernamental, echipamentele instalate de serviciu urmând să joace doar rolul de a asigura securitatea
Grup Servicii Petroliere (GSP), compania de foraj marin deținută de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, se așteaptă la o scădere a businessului la nivel consolidat de peste