GLS General Logistics Systems România, parte din grupul cu același nume, controlat de britanicii de la Royal Mail, a realizat în 2025 o cifră de afaceri de 530,2 mil. lei (105,2 mil
mil. euro), în creștere cu 33,1% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 73,3 mil. lei (14,7 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul
Președinții Turciei, Azerbaidjanului și Georgiei au inaugurat la începutul săptămânii gazoductul TANAP, un segment cheie al îndelung amânatului proiect Southern Gas Corridor (SGC),
Prima ediție a Forumului Economic Mondial de la Davos sub leadership-ul lui Larry Fink, americanul care conduce cea mai globalizată corporație din lume, a început și se anunță a
În plus, toate cele 6 societăți verificate recent – IAR SA, IOR SA, Iprochim SA, Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest SA, Avioane Craiova, Șantierul Naval 2 Mai
care reunește principalii producători de gaze naturale, ce acoperă peste 98% din producția internă, consideră că reintroducerea legii offshore în circuitul parlamentar reprezintă un pas