panouri termoizolante pentru faza a doua a celui mai mare centru logistic eMAG, pentru centrul logistic Lidl, Jumbo, magazine ale retailerilor Lidl, Penny, Kaufland și Dedeman, pentru Sala
Au și ei machete pe masă ca altădată să se contrazică unde pun sala de sport, sala de muzică sau cantina într-un super complex educațional construit pe vreun teren viran din București
Acum putem scala semnificativ atât capabilitățile de livrare de programe de inovație, cât și ale proiectelor de tehnologie, care vor beneficia de experiența echipei noastre, oferind
Elevii români au înregistrat anul trecut, din nou, o performanță foarte slabă la evaluările internaționale PISA (The Programme for International Student Assessment), astfel că, pe scala
„În 2016 am mai urcat o treaptă în scala de maturitate organizațională, prin extinderea activității noastre în Oradea și Iași, investițiile ridicându-se la câteva sute de mii de euro
Roluri potențiale pentru brand în a scala businessul prin franciză
La o primă vedere, toată lumea înțelege importanța organizării unui business astfel încât acesta să poată deveni
Mai mult, în acest format poate nu doar scala foarte eficient, dar poate totodată să ajute la dezvoltarea altor mici afaceri locale”, explică Cristian Munteanu, Managing Partner Early
, cred că aici este mai bine să avem valori mai mari per proiect, deci un număr mai mic de produse, dar care să fie cu adevărat inovative și care să aibă potențial de piață, de a scala
Am renunțat la un job plătit în marketing și am aplicat pentru un internship la Scala JWT.“ După câteva luni de internship, i se părea că are piciorul pe accelerație și totul se mișcă