ING extinde modelul de banking lansat inițial în România pentru clienții de retail la nivel global, în timp ce banca olandeză încearcă să răspundă cererii tot mai mari din partea clienților
Mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din acest domeniu și peste 43% dintre sucursalele bancare și-au închis porțile la nivelul întregului sistem bancar în perioada 2008-2021
ING Bank a devenit al cincilea membru al Consiliului patronatelor bancare (CPBR), organizația fondată în aprilie 2014 de BCR, BRD, Raiffeisen și UniCredit ca partener de dialog cu sindicatele
Bancpost, plasată pe locul zece în sistemul bancar, a devenit al șaptelea membru al Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR), o organizație patronală care reunește astfel bănci care
A treia mare bancă a țării, Monte dei Paschi di Siena, este așteptată să pice testele de stres ale căror rezultate vor fi făcute publice vineri, iar autoritățile de la Roma și cele
Afacerile din agricultură și industrie au atras cel mai mult atenția bancherilor, cele două sectoare private înregistrând în luna iulie a acestui an cele mai bune ritmuri de crește...