Alina Iacomi, head of digital în cadrul ING Bank România afirmă că, în perioada acesta de pandemie de COVID-19, clienții sunt mai preocupați să economisească.
Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București lansează un proiect de cercetare privind
OTP Bank România a încheiat un acord de finanțare de 21 mil. euro cu Nor Real Estate, parte a grupului Atenor, pentru dezvoltarea și administrarea Fazei 1 (B1/B2) a proiectului @Expo
Tbi bank, una dintre principalele bănci de tip challenger din Europa de Sud-Est, l-a numit pe Costin Mincovici pe poziția de chief credit risk officer al instituției, în consiliul de
Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România, observă această evoluție dintr-o poziție privilegiată, aceea a unui bancher care a văzut, în timp real, maturizarea antreprenorilor români și
Roxana Hidan, director general adjunct care a condus în ultimii ani segmentul retail și corporate în divizia de afaceri a OTP Bank România, a plecat de la cea de-a 10-a instituție de
Manipularea utilizatorilor de servicii bancare este o provocare constantă, susține Alin Becheanu, head of fraud monitoring & prevention, ING Bank România, care adaugă că banca pe care
Raiffeisen Bank România a acționat ca consultant financiar exclusiv pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în tranzacția prin care ICS Danube Logistics, operatorul
Profitul net obținut de grupul austriac Raiffeisen Bank International din operațiunile desfășurate în România a ajuns în primele nouă luni la 86 mil. euro (echivalentul a 381 mil. lei