BRD Groupe Société Générale a finanțat cu 52,5 milioane de lei compania Construcții Erbașu, în calitate de lider al Asocierii Construcții Erbașu-Concelex-Terra Gaz Construct, pentru
Construcții Erbașu, Bog’Art și Concelex sunt trei dintre cei mai mari constructori, dar forța lor combinată se duce, în cea mai mare parte, spre metrou, spitale și infrastructură
Tinerii care fac parte din Generația Y (cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani) vor să aibă o relație apropiată cu șeful, motiv pentru care aproape că nu mai pot concepe locul de
dezvolta în următorii zece ani cu cel puțin 300% față de nivelul actual, ținând cont de proiectele viitoare anunțate și în desfășurare“, spune Daniel Pițurlea, proprietarul companiei Concelex
Aici constructorul, respectiv asocierea formată din cele patru mari firme românești, Construcții Erbașu, Concelex, CON -A și Bog’Art, a demarat încă de anul trecut lucrările.
Numele unor companii ca Palex Construcții Instalații, Romco System, Sicor, General Management Construction Group, Trilenium, Concelex, Terra Gaz Construct, Drum Concept tronează pe
Concelex ocupă a doua poziție în clasament după numărul de angajați străini, având peste 350 de salariați din afara României, iar Construcții Erbașu peste 250.