Cererile consumatorilor, preluate în analiză de către Sal-Fin în anul 2023 au vizat domeniul asigurărilor, respectiv, circa 80% din total fiind aferente pieței RCA, aproximativ 13%
Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE) vor avea un cuvânt de spus pentru aprobarea investițiilor străine direct din afara UE, arată o Ordonanță
care iau parte și au nevoie de o astfel de flexiblizare, ei vor să simtă că sunt puși în valoare și vor să înțeleagă de ce sunt puși să facă un lucru, explică Mihai Muntean, de la SHL
Mesajul transmis de conducerea Dacia, marca prin care grupul Renault realizează în România cea mai mare afacere din economia locală, nu a fost niciodată mai direct: nu costurile
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) a ales în ședinta din 3 aprilie un nou Consiliul Director, Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, fiind desemnat
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenței, așa cum a constatat Consiliul Concurenței
Compania Corporate Office Solutions (COS), specializată în amenajarea la cheie a spațiilor de birouri, deschide al doilea punct de lucru din România, la Cluj-Napoca, la parterul primei