Compania locală FIA Integra, specializată în integrarea și implementarea soluțiilor de business intelligence, management al activelor și management al proiectelor, precum și în dezvoltarea
Patria Bank și-a extins echipa de management și l-a numit pe Răzvan Vasile Prodea în functia de Director General Adjunct, Divizia Risc, membru al Comitetului Directorilor, pentru un
domeniu în actualul context macroeconomic, însă România este foarte bine poziționată în acest sens, spune Attila Gyurcsik, CFO-CEO al administratorului de investiții Accorde Fund Management
La o crestere de peste 50% a costurilor cu forta de munca in sectoarele relativ competitive in care companiile nu reusesc sa transfere cea mai mare parte a cresterii costurilor catre
emergente, la același nivel de adopție și apetit pe care îl prezentau companiile și clienții pentru tehnologia de cloud în urmă cu cinci ani, apreciază Victor Iancu, director management
Analiștii de la BT Asset Management, societatea de administrare a investițiilor a grupului financiar Banca Transilvania, spun într-un raport al acestei săptămâni că piețele internaționale