Telekom pentru că atunci când vrei să izolezi brandul, așa cum face Orange cu Yoxo, este vorba de o decizie care are sens pentru ei pentru că pe de o parte vor să-și păstreze imaginea premium
Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI, în prezența directorului SRI, George Maior, președintele comisiei Georgian Pop arătând că în anul 2013 nu a avut loc niciun incident
internațională de explorare și producție a grupului petrolier rusesc Lukoil, spune că planifică pentru anul acesta forarea a două sonde noi în adâncurile Mării Negre, în perimetrul offshore Trident
Este evident că Samsung va pierde după incidentul cu Galaxy Note7 mulți clienți loiali și bani, dar este puțin probabil să piardă prea curând poziția de lider mondial pe segmentul de
dinamica Bursei de la București la un an de la instituirea stării de urgență, decizie fără precedent luată în martie 2020 pentru prima oară din 1990 încoace și care s-a reflectat evident
perioadei de creditare reflectă un principiu economic și juridic consacrat la nivel mondial, acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident
„Dacă ne raportăm la posibilele modificări în structura Pilonului II de pensii, este evident că acestea vor avea un impact consistent asupra lichidității pieței și implicit pot avea
blocat milioane de computere cu Windows provocând haos în piețele financiare și de servicii de transport și de sănătate la nivel global – inclusiv în București, nu este primul incident
Cum revoluția tehnologică condusă azi de inteligența artificială (IA) se precipită, devine evident că dialogul pe marginea sustenabilității umane în piața muncii și la locul de muncă