Sol Associates, dezvoltator de proiecte regenerabile la cheie, va avea la finele acestui an primele proiecte în etapa ready-to-build, alte investiții urmând să fie pregătite pentru
Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar (SAL-Fin) din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a soluționat în primele șase luni
Compania germană FlixBus, cu sediul la München, ce furnizează servicii de mobilitate sustenabile, operând în peste 40 de țări la nivel mondial, inclusiv în România, pariază pe transportul
Compania Bio Box SRL a intrat în insolvență la propria cerere.
„Admite cererea formulată de debitoarea BIO BOX SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
♦ România a avut, de la 1 ianuarie 2018, cea mai mare creștere a salariului minim brut din rândul statelor europene, acesta fiind cu 31% mai mare față de anul anterior, pe fondul transferului
Dacian Badea, președintele consiliului de administrație & director comercial Fermele Ecologice SILVANIA, Cooperativă Agricolă, este de părere că România este puternic dezavantajată
Aproximativ 65% dintre companiile din România aleg canalele social media drept principalele metode de promovare, conform „Romanian Ecommerce Report 2024”, studiul realizat de MKOR la
Femeile din România practică cel mai puțin sport dintre cetățenii europeni, astfel că doar 3,9% din românce fac activități fizice, conform datelor Eurostat.