Compania indiană Hindustan Motors a oprit producția primului model de autoturism fabricat în India, Ambassador, din cauza cererii reduse pentru mașina care a rămas neschimbată în cele
Dezvoltatorul imobiliar chinez Evergrande a înregistrat pierderi de 81 miliarde de dolari pe o perioadă de doi ani, acesta dezvăluind pentru prima dată impactul financiar al unui default
Impact (simbol bursier IMP), dezvoltator de real estate controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a rambursat anticipat obligațiuni emise în octombrie 2023 sub simbolul IMP27, în
Kaufland se afla după valoarea portofoliului imobiliar de la finalul anului trecut, pe poziția a doua în piață, la egalitate cu Immofinanz (care deține printre altele parcul de
Acționarii Practic București (PRBU), companie ce are drept obiect de activitate închirerea și subînchirerea spațiilor imobiliare, au aprobat numirea Gabrielei-Elișor Onțică-Stănescu
Valoarea tranzacțiilor de pe piața imobiliară s-a majorat în prima parte a anului cu circa 6%, la aproximativ 410 mil. euro, reprezentând aproximativ 10% din volumul total de investiții
Casa de avocatură Stratulat Albulescu a fost implicată recent în trei contracte de furnizare de servicii juridice, pentru proiecte din zona bancară și imobiliară, pentru grupul Niro
Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP), prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București, a anunțat înființarea propriei sale firme de arhitectură și design
imobiliari, care le permite clienților, la un cost de achiziție care variază între câteva sute și câteva mii de euro, să controleze de la distanță iluminatul, încălzirea, accesul,