Ramona Camelia Pop, o tânără de 33 de ani din Cluj, a început să lucreze în topografie ca PFA din anul 2004, iar în prezent, ea conduce alături de soțul său un SRL-D cu aceeași activitate
Ovidiu Pop, directorul general al Verbund România, filiala locală a celei mai mari companii energetice din Austria care are un buget de 340 mil. euro pentru piața locală până în 2016
de fashion din cele 14 piețe ale Europei Centrale și de Est (ECE), piața din România prezentând interes pentru aceștia din perspectiva potențialului de creștere, consideră Silviu Pop
director general al companiei va fi preluată de către Alexandru Stânean, după ce Consiliul de Administrație a aprobat încetarea prin acordul părților a mandatului acordat Mirelei Pop
Asociația ALTERNATIVE, înființată în anul 2013 de Ioana Tănase și Mihai Pop, a deschis anul trecut un magazin online unde comercializează produse alternative celor de plastic, cum ar
Coriolan Pop, medicul chirurg care controlează fabrica de medicamente AC Helcor din Baia Mare, o unitate de producție activă din 1992 pe piață, care estimează anul acesta afaceri de
Merlins Beverages, companie care are în portofoliu branduri precum Vitamin Aqua și Pop Cola, se pregătește să finalizeze până în 2026 o investiție de 50 de milioane de euro într-o
Anul acesta, Untold, cel mai mare festival de muzică electronică și pop din România, dar și unul dintre cele mai importante festivaluri de acest fel la nivel internațional, a