A fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 815, din 8 octombrie 2019, legea prin care instituțiile de stat nu vor mai avea obligați să ștampileze documentele depuse sau încheiate
Legea privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului obligă societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni înregistrate în Registrul comerțului să facă
Președintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea salarizării bugetarilor în forma primită de la Parlament, o lege care își propune să elimine disfuncționalitățile salarizării de la
Elena Petrașcu (50 de ani), directorul general interimar al Companiei Poșta Română, și-a prezentat ieri demisia din funcția în fața membrilor consiliului de administrație al companiei
activități de „blocaj”, refuzuri de participare activă în conducerea afacerilor, neînțelegeri provocate de asociați, fără o limitare a cazurilor de excludere la cele reglementate în Legea
Legea RCA, care de ceva timp stă în sertarul parlamentului, a ieșit la lumină fără a se modifica varianta inițială formulată de guvern în noiembrie 2023 pentru a evita posibilitatea
Legea privind „darea în plată“ a imobilelor, care a provocat dezbateri aprinse în ultimul an și a ajuns în cele din urmă la Curtea Constituțională, continuă să bulverseze.
Curtea Constituțională a revenit cu clarificări privind decizia legată de legea dării în plată, declarată „parțial neconstituțională“, după ce comunicarea anterioară a stârnit confuzie