România stă bine la ușurința cu care se face comerț exterior, însă antreprenorii români ar trebui să treacă la următorul nivel și să deschidă fabrici sau sucursale în alte țări, după
Ea din ianuarie 2020 a deținut funcția de director de municare pentru Grupul Renault în România.
Ea preia conducerea mărcii Renault de la Hakim Boutehra.
“, un eveniment la care vor participa cei mai mari investitori (străini și români), cele mai importante companii, cei mai mari angajatori, cei mai mari antreprenori români și fonduri
România este cel mai mare producător de porumb furajer din Uniunea Europeană, cu o recoltă de 17 milioane de tone în 2019, însă în ceea ce privește cultura de porumb zaharat, nu
Antreprenorii români Ovidiu Andrieș și Daniel Imbre, care au fondat și apoi vândut grupul Smart Diesel în una dintre cele mai mari tranzacții locale, intră în acționariatul Piața9,
Circa 72% dintre salariații români spun că următoarea destinație de carieră le va fi influențată fundamental de posibilitatea de a munci de acasă, conform studiului EY România „Munca
Statisticile despre numărul șomerilor din România sunt sub semnul întrebării când Institutul Național de Statistică spune că au fost 410.000 de persoane în șomaj, cu numai 58.000 mai
„În România, piața de capital s-a dezvoltat semnificativ în ultima perioadă în direcția emisiunilor de obligațiuni, comparativ cu zona de IPO-uri, unde ritmul este în continuare unul