dezmembrată și apoi devorată de concurenți, ABN Amro, cândva una dintre cele mai mari bănci europene, renaște încet și își recâștigă clienții cuceriți de Royal Bank of Scotland (RBS) și Deutsche
de producție și cercetare din provincia Anhui în condițiile în care constructorul auto german încearcă să-și redobândească titlul de cea mai vândută marcă auto din China, scrie Deutsche
nou previziunea de creștere economică pentru acest an, guvernul țării vrea să crească sumele destinate activităților de cercetare și dezvoltare din cadrul companiilor, relatează Deutsche
german Volkswagen a raportat vânzări record pentru luna iunie, anunțând un nivel ridicat în special în ceea ce privește numărul de automobile vândute în Germania și Europa, scrie Deutsche
Producătorul american de autovehicule Ford Motor a fost acționat în instanță sub acuzația de a fi recurs la software de manipulare a testelor de emisii, relatează Deutsche Welle.
guvernului de la Berlin să-și clarifice poziția cu privire la controversatul proiect al gazoductului Nord Stream 2 care ar urma să transporte gaze rusești către Germania, scrie Deutsche
Statele Unite cer restricții mai dure asupra exporturilor având drept destinație Coreea de Nord, Rusia pare să încerce să evite prăbușirea totală a regimului de la Phenian, relatează Deutsche
din 10 persoane de pe piața muncii din UE și-au găsit de lucru prin intermediul platformelor digitale, ca Uber și Deliveroo, însă multe nu se bucură de drepturi adecvate, scrie Deutsche