Anterior, compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunțat că a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru
Hidroelectrica a anunțat oficial în această seară că va majora prețul energiei active începând din octombrie, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, reprezentând astfel o creștere de
Managementul Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai profitabilă companie de stat din România, a luat decizia de a plăti la termen sarcinile fiscale
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie, ar putea realiza un parc solar de cel mult 1.500 MW, pe un teren concesionat direct de Administrația Domeniilor Statului (ADS) în
Randamentul dividendului Hidroelectrica (H2O) rămâne la doar 4,0-4,1% pe an în perioada 2026-2030 la prețul actual al acțiunilor, chiar în ipoteza distribuirii integrale a profitului
început ședința de marți la un nou maxim istoric, însă entuziasmul s-a stins rapid: investitorii au trecut la marcări de profit, indicele BET a închis în scădere cu 1%, iar Hidroelectrica
Acțiunile Hidroelectrica (H2O) au pierdut aproape 7% în ședințele de luni și marți la Bursa de Valori București, după un raliu care a dus compania la un pas de o capitalizare de 100
Karoly Borbely, membru în boardul Țairiac Holding și Premier Energy Ungaria, fost director general al Hidroelectrica și coordonator al IPO-ului istoric din 2023, spune că încrederea
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor companiei de stat Hidroelectrica (H2O) a aprobat vineri, 29 mai, toate punctele de pe ordinea de zi, printre cele mai importante decizii numărându-se