Astfel, cel mai mare angajator din industria alimentară este Tinervis Group, proprietarul lanțului de simigerii Luca, care are peste 3.000 de salariați.
Cifra de afaceri din industrie, pe piața internă și externă, a crescut în luna septembrie cu 4,2% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce pe primele nouă luni avansul
Construcțiile și comerțul sunt cele mai bune industrii angajatoare din cele mai mari cinci orașe ale României potrivit unui studiu care analizează forța de muncă la nivelul regiunilor
Nu avem o industie sofisticată, nu avem investiții semnificative și de aceea, chiar dacă industria are o pondere însemnată în PIB, nu are o dinamică pe măsură.
specialiști din domeniu care nu au activat deloc sau doar foarte puțin pe plan local, dar și-au construit o carieră în afară, unde au ajuns chiar și la vârful unor giganți din industria
În vreme ce economia pe ansamblu crește solid (plus 6% în trimestrul al doilea, an/an, și 5,2% în S1) industria nu-și revine din declinul început în toamna trecută.
Camera de Cormeț, Industie și Agricultură Argeș organizează în perioada 12-15 mai târgul Agro Pitești, un eveniment destinat fermierilor la care vor participa mai multi producători
Firmele care activează în agricultură și în industrie au întregistrat o evoluție pozitivă a creditării în luna iunie comparativ cu aceeași perioadă din 2014, în timp ce la polul opus